Oamenii care se complac în câcat!

Există o specie de oameni care se complac in diverse căcaturi din motive de confort sau lipsă de iniţiativă şi atitudine, chiar dacă nu le place sau nu le convine: Lasă, treacă, meargă! Apoi după 20 de ani să aibă regrete pe care ţi le împărtaşesc la un pahar de vorbă. Stiţi ce merită asemenea oameni ? O mare muie merită, pentru că tu acum trebuie să stai să-i asculţi nemulţumirile şi jegurile lui (ieşind politicos la o terasă) şi să-l încurajezi că o să fie bine, gen să fii si tu un pic ipocrit doar DEH aşa e situaţia. Ar fi cam nepoliticos sa te ridici şi să pleci pur şi simplu? Nu e etic!

Frate, nu-ţi place ca ai fost bou şi te-ai complăcut? Rezolvă situaţia, ia o decizie, niciodata nu e prea tarziu.

Tehnologia agresiva

Imi aduc aminte cand am avut primul calculator, acu vreo 13 ani, un pentium 2, nu aveam multe jocuri pe el in schimb mergea muzica, paintul si solitare. Am descoperit eu Age of Empires 1, ocupa vreo 45 MB, il avea un prieten dar nu stiam cum sa-l iau, dvd-rw nu prea avea nimeni, eu abia aveam un cd-rom. Mi-a venit o idee brilianta: cumpar 32 de dischete de 1.44 (dar si alea erau scumpe). Toata misiunea a durat o zi cu arhivari mici iar intr-un singur drum am reusit sa iau tot jocul arhivat cu winace, nici nu stiu daca mai exista winace.  Ajung acasa pun jocul iar pentru mult timp il forjez la maxim pana apare AGE II.

Acum eeeeeeh acum alergam dupa telefoane quad-core, hecto-core, rezolutii 1080p, rezolutii 4K, memoria RAM 8 gb – 16 gb – 32 gb – 64 gb, procesoare cat mai performante i7 – xeon – etc. Garantez ca orice omulet care isi cumpara un calculator nou pentru office si cateva jocuri nu foloseste procesorul ala la capacitate maxima. Acum avem internet 4G, 1Gbps, wireless bla bla (habar nu avem daca ne trebuie acel internet atat de rapid dar totusi noi il cumparam). Inainte erai cineva daca avea un CD-RW DVD-RW, acum esti cineva daca ai un SSD. Usor usor am impresia ca se cam pierde din interes, usor usor cumparam chestii scumpe pe care nu le folosim la potential moderat (cel putin). Ne cumparam telefoane pentru ca si vecinul are Nexus 5. Ne cumparam tablete pentru ca e misto sa ai tableta dar atat.

Prefer sa se mai intoarca acele vremuri in care citeam reviste si ma documentam cu mare interes daca pe troaca mea de PC imi merge quake 3 sau counterstrike 1.6. Vremuri in care imi inchiram dvd-uri cu filme si incercam eu sa le decodez apoi sa-mi fac si mie o copie. Misto vremuri.

 

Cateva citate celebre pe care le-am ales…

1. “Experience life in all possible ways –good-bad, bitter-sweet, dark-light,
summer-winter. Experience all the dualities. Don’t be afraid of experience, because
the more experience you have, the more mature you become.”

– Osho

2. “To be yourself in a world that is constantly trying to make you something else is the greatest accomplishment.”

-Ralph Waldo Emerson

3. “Truth is not to be found outside. No teacher, no scripture can give it to you. It is inside you and if you wish to attain it, seek your own company. Be with yourself.”

 -Osho

4. “I only do this because I’m having fun. The day I stop having fun, I’ll just walk away.”

-Heath Ledger

5. “This is my simple religion. There is no need for temples; no need for complicated philosophy. Our own brain, our own heart is our temple; the philosophy is kindness.”

-Dalai Lama

6. “You buy furniture. You tell yourself, this is the last sofa I will ever need in my life. Buy the sofa, then for a couple years you’re satisfied that no matter what goes wrong, at least you’ve got your sofa issue handled. Then the right set of dishes. Then the perfect bed. The drapes. The rug. Then you’re trapped in your lovely nest, and the things you used to own, now they own you. Fuck IKEA, Apple, Calvin Klein, Samsung and other brands.”

-Fight Club 1999

7. “You feel good, you feel bad, and these feelings are bubbling from your own unconsciousness, from your own past. Nobody is responsible except you. Nobody can make you angry, and nobody can make you happy.”

-Osho

8. “You have to make the right choice. As long as you don’t choose, everthing remains possible.”

-Mr. Nobody 2009

9. “You got a dream… You gotta protect it. People can’t do somethin’ themselves, they wanna tell you you can’t do it. If you want somethin’, go get it. Period.”

-The Pursuit of Happyness 2006

10. “If you cannot respect women, you cannot respect anybody else — because it is from women you come. The woman mothered you for nine months, then she took every care, she loved you for years. And then again… you can’t live without a woman. She is your solace, your warmth. Life is very cold; the woman becomes your warmth. Life is very uninspiring; the woman becomes your inspiration. Life is very very arithmetical; the woman becomes your poetry. She gives grace to your life. She takes care of you. She loves you, she goes on loving you, tremendously, totally.”

-Osho

11. “Power is when we have every justification to kill, and we don’t.”

-Schindler’s List 1993

12. “Try not to become a man of succes, but rather try to become a man of value”

-Albert Einstein

13. “Our lives are not our own. We are bound to others, past and present, and by each crime and every kindness, we birth our future.”

  -Cloud Atlas 2013

14. “The body belongs to the earth, you belong to the sky. The body belongs to matter, you belong to God. The body is gross, you are not. The body has limits, is born and will die; you are never born and you will never die.”

-Osho

15. “Everything will be okay in the end. If it’s not okay, it’s not the end.”

-Anonymous

Tree-of-Life

Singura cale de a evolua ca popor…

Putem începe să sperăm ca va avea loc o schimbare pozitivă la noi în țară doar atunci cand:
– se vor dubla sau tripla ghișeele din instuțiile publice ca să fluidizeze aglomerația iar tot procesul să nu mai fie o bataie de joc față de om
– munca țăranului va fi respectată de comerciant
– nu vom mai fi nevoiți sa ștergem la cur în Italia sau Spania ca să ne întreținem familiile
– în zi de sărbătoare nu va mai fi haos pe străzi dupa tone de cumpărături iar fiecare român se va relaxa intr-o manieră decentă
– atunci când vom merge la iarbă verde să nu uităm să luăm și gunoaiele cu noi
– ghiorlănismul și maneaua se vor reduce drastic
– votul romanului nu va mai fi influențat de găleata cu parizer
– vom investi mai mult in calitate și nu în cantitate
– trenurile vor avea mai mult de 50 km/h media vitezei dintr-un punct in altul
– vom promova mai mult valorile și nu smecherii care au furat și au devenit peste noapte bogați
– când religia te lasă să alegi singur în ce trebuie să crezi și nu te spală pe creier
– vom fi atenți la detaliile importante si nu la show-uri incendiare vândute inapților la televizor
– atunci când vom investi în turism și în cercetare/educație
– vom exporta si promova produsele românești
– proiectele pe bani europeni vor fi distribuite pe bune și nu în funcție de cine oferă mai mult cașcaval
Lista poate continua cu n aspecte.
Beautiful_Romania_by_el1as

5 mituri din domeniul IT

1. O camera de 8 megapixeli este mai slaba decat o camera de 12 megapixeli.
Sunt izolate cazurile in care acest mit este valid. De multe ori nu megapixeli fac diferenta intre 2 camere foto. Tipul senzorului, lentilele cat si diafragma sunt caracteristici mult mai importante.

2. Programele de tune-up ce curata si iti fac PC-ul mai rapid.
Acesta este mitul cel mai des intalnit, exista programe care se joaca in jurul registrilor si iti ofera tie senzatia ca sistemul e din nou curat si fiabil. Gresit! In mare parte sanatatea fiecarui sistem de operare depinde de ceea ce faci pe el, ce programe instalezi si pe unde navighezi.

3. Cel mai bun antivirus este… !
Deocamdata nu exista cel mai bun antivirus, deoarece prima data apare virusul si apoi se lucreaza la antivirus ca sa-l poata detecta. Destul de greu sa consideri ca un singur “produs antivirus” este cel mai bun, indicat este sa avem instalat o solutie antivirus dar in majoritatea timpului trebuie sa avem grija ce descarcam si ce pagini accesam pe respectivul computer.

4. Sistemele linux sau macos nu pot fi infectate cu virusi.
Gresit! Orice sistem poate avea virusi. Din cauza ca majoritatea sistemelor din intreaga lume folosesc windows iar acest lucru atrage dupa sine o gama larga de virusi nu inseamna ca celelalte sisteme de operare nu pot fi infectate. Exista versiune de virusi atat pentru linux cat si pentru macos.

5. Platforma de racire laptop ajuta mult!
In termeni largi ajuta putin spre deloc. Toate produsele de racire a laptop-urilor creeaza falsa senzatie ca gradele de pe placa de baza si procesor scad atunci cand ai sub laptop o platforma cu un cooler de racire. Scad prea putin sau deloc undeva la 2-3 grade din cauza ca puterea acelei platforme de racire este mica. Nu e ca si cum ai pune laptopul deasupra elicei de elicopter.

Tablet-PC-smartphone

Ora pamantului

La radio, televizor sau pe internet auzi ca trebuie sa stingi lumina timp de o ora pentru ca nu stiu care om cu multe circumvolutiuni pe creier a inventat ora pamantului. Eu personal nu sting pentru ca nu-i vad utilitatea. Daca sting eu lumina se prelungeste cumva durata de viata a terrei? Sa zicem ca se prelungeste, dar doar cu o ora? Cu siguranta nu voi mai prinde eu acele vremuri in care sa ma bucur de acea ora salvata (cam putin). Mie personal mi se pare o prostie si un mit, adevaratele probleme in ceea ce priveste resursele sunt la un nivel mult mai delicat decat ne-am imagina. Numarul de masini creste, necesitatea de combustibil tot mai mare, rafinariile sunt nevoite sa functioneze la intensitate mare. Ca sa nu mai vorbim de educatia gunoiului unde multi prefera sa-l arunce pe fereastra, ghena fiind prea departe. Image 

Vechiul subiect, Crăciunul!

Până și această sărbătoare la noi e un pic diferită, are părți bune dar și părți rele. Deobicei indivizii de vârsta mea și nu numai, revin la locul natal pentru o întâlnire cu vechii prieteni din liceu sau cu cei dragi din familie, în mare parte fiind plecați prin alte orașe mânați de conceptul autodezvoltării de care mă lovesc și eu destul de des. Vorba aia: “Posibilitățile în Suceava tind spre 0 sau în cel mai rău caz termini o facultate și apoi ești vânzător la Auchan“(îi respect pe cei ce lucrează acolo). Pe de altă parte sunt oameni care țin post 4 săptămâni (de apreciat) dar când scap la bucate ajung noaptea în spital. Epic. Făcând o mică retrospectivă și tradiția ușor ușor se pierde, mulți nu mai merg la colindat deoarece îl așteaptă pe moș crăciun sub brad adică nașterea lui Iisus s-a transformat într-un americănesc Santa Claus.

În rest toate bune și frumoase, bucurați-vă de cei dragi vouă în această perioadă!Image

Un popor speriat de bombe…

Începând de la cele mai mici detalii, atunci când lumea urcă în autobuz şi incepe să se panicheze în faţa taxatoarei în a arăta abonamentul sau a plăti biletul până la pedeapsa iminentă dată de Dumnezeu. Un lucru este clar, tensiunea creşte, iar turma poate fi dresată de un singur om care dacă ţine Biblia în mână are senzaţia că deţine adevărul suprem, are impresia ca tot ceea ce spune este valid şi trebuie respectat, de parcă a venit Dumnezeu pe pământ şi a scris Biblia personal. Biblia poate fi un mic reper moral in viata de zi cu zi, dar atât. O altă concepţie la modă: “Ai grijă ce faci că vei ajunge în iad”, doar Dumnezeu e un judecător aspru, aspru, aspru şi dacă nu mergi în fiecare Duminica la Biserica iar vecinul tău merge, atunci cu siguranţa persoana în cauză va ajunge rău. Tot felul de perspective egoiste si manipulatoare vezi la orice colţ de societate, fiecare religie e mai bună decât alta, fiecare religie se impune şi se mândreşte cu dogmele sale. Oare chiar trebuie sa ne focalizăm pe o singură ideologie? Eu personal cred că în funcţie de om e şi credinţa chiar dacă mai există diferenţe şi asemănări, cuvântul “Dumnezeu” este o reprezentaţie diferită la fiecare în parte.

În concluzie, mi se pare penibil ca această “reprezentaţie” sa o omogenizăm prin religii care işi impun mai mult sau mai puţin anumite reguli.

Evoluție…

“Noua evoluție e plinã de informație, de douã tipuri: digitalã și analogicã. Cea digitalã este inteligența artificialã. Rezultatele analogice din biologie, clonarea organismului și unește-le acum pe cele douã cu neurobiologia. Înainte era valabilã vechea paradigmã evolutivã, unul moare, iar altul crește și dominã. Dar sub noua paradigmã, vor coexista ajutându-se unul pe altul, într-un grup necompetitiv,  independent de exterior.  Ceea ce este interesant aici, este cã evoluția devine un proces centrat individual, emanând din nevoile și dorințele individului,  nu un proces extern, un proces pasiv unde individul este la fel ca și colectivul. Deci, produci un neo-om cu o nouã individualitate și cu o nouã conștiințã. Dar asta este doar începutul ciclului evolutiv… pentru cã atunci când pornește noul ciclu, intrarea este acum aceastã nouã inteligențã. Câtã vreme inteligența se bazeazã pe inteligențã, abilitatea pe abilitate, viteza se schimbã. Pânã când? Pânã când ajungi la un asemenea crescendo încât putem sã ne imaginãm o împlinire instantanee a omului, cu potențial uman și neo-uman. Ar putea fi ceva total diferit. Ar putea fi o amplificare a individualului, multiplicarea existenței individuale.  Existențele paralele acum, cu individualul nemaifiind restrâns de timp și spațiu.  Manifestãrile acestei evoluții neo-umane, pot fi  dramatic contra-intuitive. Asta e partea interesantã. Vechea evoluție e rece. E sterilã. E eficientã, și manifestãrile sale sunt acele adaptãri sociale. Vorbești despre parazitism, dominanțã, moralitate, ok? Rãzboi, prãdare, acestea ar fi subiecte ale depersonalizãrii. Acestea ar fi subiecte ale involuției. Noua paradigmã evolutivã ne va da nouã, oamenilor, ideea de adevãr, de loialitate, de dreptate, de libertate. Acestea vor fi manifestãri ale noii evoluții. Asta e ceea ce sperãm sã vedem din asta. Asta ar fi drãguț. Un om complet auto-distructiv se simte înstrãinat, singur. E un outsider pentru comunitatea umanã. Se gândește singur, „Trebuie sã fiu nebun”. Ce nu-și dã el seama este cã societatea are, ca și el, un mare interes în pierderile considerabile și în catastrofe. Aceste rãzboaie, foamete, inundații și cutremure vin în întâmpinarea unor nevoi bine definite. Omul vrea haos. De fapt, îl va avea. Depresia, revoltele, crimele, toate acestea. Suntem atrași irezistibil de acea stare aproape orgasmicã creatã din moarte și distrugere. Sunt în noi. Ne trezim în ele. Sigur, mass-media încearcã sã dea acestor lucruri o fațã tristã, descriindu-le ca mari tragedii umane. Dar toți știm cã scopul mass-mediei n-a fost niciodatã sã elimine rãul din lume, nu? Treaba lor este sã ne convingã sã acceptãm aceste rele și sã ne învãțãm sã trãim cu ele. Puterea vrea ca noi sã fim observatori pasivi.  Nu ne-au dat alte opțiuni… în afarã de ocazionalul, pur-simbolicul act de participare la vot. Vrei pãpușa din dreapta sau pãpușa din stânga? Simt cã a sosit timpul sã-mi proiectez inadecvãrile și insatisfacțiile mele… în schemele socio-politice și științifice, ca și vocea mea sã fie auzitã.”

Mi s-a parut interesant acest monolog în urma vizionarii filmului “Waking Life” din anul 2001, o grandioasă analiză referitoare la condiția umana, un film diferit și provocator. Noi viziuni asupra individului.

Waking Life

Filmul sau cartea?

Fiind un cinefil devotat și știind că o mare parte din ecranzările pe care le-am urmărit au la bază o carte fără ca eu să o citesc, tot mai multă lume mă aglomerează cu opinii gen: „Cartea e mai bună decât filmul ei”. Din punctul meu de vedere este normal ca respectiva carte să fie mai complexă, cu un fir narativ mai dezvoltat și în principiu, dând naștere unei idei originale. Acest lucru nu înseamnă că trebuie sa judecăm dupa cantitate și după expresia: „Primul venit, primul servit”.

Eu personal respect ideea originală care este așezată în nenumarate fraze într-o carte dar asta nu înseamnă că trebuie să ofer mai puțin credit filmului.

În primul rând pentru a realiza un film după o carte este o misiune mai complicată decât pare deoarece trebuie să compresezi întreaga acțiune (de cele mai multe ori desfășurată pe sute de pagini) la un scenariu scris pe maxim 120 pagini. Trebuie să fii foarte prudent cu alegerea scenelor și modul în care acțiunea ar putea fi percepută pentru că rolul tău ca regizor este să conturezi un rezumat poveștii. Apoi trebuie să faci și o selecție de personaje care să apară pe peliculă, nu poți introduce toate personajele secundare ce apar în carte.

Riscul este foarte mare ca un film produs după o carte să dezamăgească așteptările publicului deoarece publicul este diversificat. Poate unii dintre noi preferă să fie atinse anumite puncte din carte care să se regăsească și în film, poate alții preferă alte puncte sau alte perspective cu care trebuie abordată întreaga temă. Așa că filmul ecranizat după o carte trebuie sa le împace pe toate. În majoritatea cazurilor după ce vizionăm un film realizat după o carte iar cartea a fost citită dinainte, atunci impactul filmului poate fi unul negativ. Apar critici de peste tot fără ca noi să ținem cont de toată munca depusă în spatele camerelor de filmat. Eu personal, apreciez foarte mult voința producătorilor de a pune în scenă un film inspirat după o carte, acest lucru necesită un exercițiu de imaginație în developarea imaginilor succesive puse în plan vizual având ca punct de pornire doar cuvintele înșiruite în carte. Este o mare provocare acest exercițiu de imaginație pentru că apoi poți face o comparație cu gusturile majorității. Nu pot spune că un film făcut după o carte este o copie infidelă a cărții. Filmul scoate cartea din planul descriptiv și o plasează în plan vizual, singura constantă ce se păstrează fiind tema acțiunii.

Ar fi bine să nu mai etichetăm negativ o creație cinematică ce are ca instrument de inspirație o carte și să-i oferim mai multă îngăduință și răbdare pentru transfigurarea cuvintelor în cadre vizuale.