Fiind un cinefil devotat și știind că o mare parte din ecranzările pe care le-am urmărit au la bază o carte fără ca eu să o citesc, tot mai multă lume mă aglomerează cu opinii gen: „Cartea e mai bună decât filmul ei”. Din punctul meu de vedere este normal ca respectiva carte să fie mai complexă, cu un fir narativ mai dezvoltat și în principiu, dând naștere unei idei originale. Acest lucru nu înseamnă că trebuie sa judecăm dupa cantitate și după expresia: „Primul venit, primul servit”.
Eu personal respect ideea originală care este așezată în nenumarate fraze într-o carte dar asta nu înseamnă că trebuie să ofer mai puțin credit filmului.
În primul rând pentru a realiza un film după o carte este o misiune mai complicată decât pare deoarece trebuie să compresezi întreaga acțiune (de cele mai multe ori desfășurată pe sute de pagini) la un scenariu scris pe maxim 120 pagini. Trebuie să fii foarte prudent cu alegerea scenelor și modul în care acțiunea ar putea fi percepută pentru că rolul tău ca regizor este să conturezi un rezumat poveștii. Apoi trebuie să faci și o selecție de personaje care să apară pe peliculă, nu poți introduce toate personajele secundare ce apar în carte.
Riscul este foarte mare ca un film produs după o carte să dezamăgească așteptările publicului deoarece publicul este diversificat. Poate unii dintre noi preferă să fie atinse anumite puncte din carte care să se regăsească și în film, poate alții preferă alte puncte sau alte perspective cu care trebuie abordată întreaga temă. Așa că filmul ecranizat după o carte trebuie sa le împace pe toate. În majoritatea cazurilor după ce vizionăm un film realizat după o carte iar cartea a fost citită dinainte, atunci impactul filmului poate fi unul negativ. Apar critici de peste tot fără ca noi să ținem cont de toată munca depusă în spatele camerelor de filmat. Eu personal, apreciez foarte mult voința producătorilor de a pune în scenă un film inspirat după o carte, acest lucru necesită un exercițiu de imaginație în developarea imaginilor succesive puse în plan vizual având ca punct de pornire doar cuvintele înșiruite în carte. Este o mare provocare acest exercițiu de imaginație pentru că apoi poți face o comparație cu gusturile majorității. Nu pot spune că un film făcut după o carte este o copie infidelă a cărții. Filmul scoate cartea din planul descriptiv și o plasează în plan vizual, singura constantă ce se păstrează fiind tema acțiunii.
Ar fi bine să nu mai etichetăm negativ o creație cinematică ce are ca instrument de inspirație o carte și să-i oferim mai multă îngăduință și răbdare pentru transfigurarea cuvintelor în cadre vizuale.
sorinchihaia 
dupa acest monolog, simt ca trebuie sa citesc o carte; barem as putea sa si merg la un film
Daca vrem sa citim o carte ce are deja un film, mai intai filmul apoi cartea deoarece putem aduce o critica dura asupra filmului daca am citit cartea inainte. Acest lucru se intampla foarte des. “Mai buna e cartea decat filmul, e un film slab”. Usor de judecat dar nimeni nu stie cata munca e in spatele camerei.
Este perfect normal ca de cele mai multe ori sa nu ne placa varianta ecranizata a unui roman. In momentul in care citim cartea imaginatia noastra zboara, construieste lupea descrisa de autor. In minte ni se contureaza imaginile actiunilor, fetele oamenilor si…BUM! Vine filmul cu alte imagini, cu alte fete de oameni… Acesta este unul din principalele motive pentru care nu apreciem ecranizarile. Motivele aratate in articol sunt corecte si cat se poate de adevarate, dar, de cele mai multe ori acceptate, insa, motivul pentru care suntem chiar suparati este acesta: neconcordanta dintre imaginatia noastra si ce a celor care au conceput filmul.
Parerea mea!
Salutari
Da Oana, intradevar si acest concept de imaginatie se poate lovi de pelicula. Acest caz este valabil doar atunci cand suntem super subiectivi si nu luam in calcul si alti parametri.